Peripeții printre lupi

Structura textului

Acțiunea se desfășoară pe două planuri. Cadrul inițial este reprezentat de un apartament din București, în care se desfășoară o discuție referitoare la vânătoarea din paleolitic în comparație cu vânătoarea din epoca modernă. Vânătoarea de demult este considerată de participanții la discuție că fiind magică, constituind un ritual sacru. Este privită că „arta supremă, știință și magie totodată”. Așadar cadrul inițial propune o tema, o discuție pe care unul dintre personaje, un magistrat, o va continuă, dezvoltă prin evocarea unei întâmplări trăită de el. Povestirea propiu-zisă începe cu descrierea locului în care se petrece acțiunea, pornind de la ideea de baza cu care a început narațiunea: vânătoarea primitivă și adevărații vânători, considerați inițiați în acesta artă. Este o evocare. Există două planuri narative: cadrul inițial și final în care relatarea este la prezent și povestirea încadrată, care este relatată la timpul trecut. Discuția despre vânătoare trezește în mintea magistratului o întâmplare care s-a petrecut pe vremea când era judecător de pace într-o zona rurală, nespecificată. Începând din acest moment, judecătorul preia rolul autorului omniprezent, care participa la întâmplările ce vor fi narate. El descrie locul în care își exercită atribuțiile că fiind un „ținut deluros acoperit cu păduri feciorelnice” și care „stă încă bogat în vânat, mai ales lupi și vulpi, chair jderi și rași”. Prin descrierea locului respectiv magistratul induce un sentiment misterios al ținutului, pregătind oarecum auditoriul pentru povestirea ce va urmă. Se revine la ramă, la cadrul inițial cu care a început povestirea unde, înconjurați de modernitate , unii dintre cei care au asistat la povestire încearcă să atribuie elementelor magice explicații științifice: văpaia fosforescentă din mâinile luparului ar fi putregaiul care atacă lemnul. Însă magistratul, martor la o asemenea experiență unică și incredibilă, a reușit să pătrundă, chiar și pentru o clipă tainele ascunse al ritualului magic al vanatoriii sau mai explicit al fenomenului de licantropie.

Tema textului-vânătoarea

Tema textului "În mijlocul lupilor" de V. Voiculescu urmarește motivul înblânzirii si supunerii progeniturilor naturii, aceasta având un dublu rol, asigurând legătura dintre povestirea în ramă și textul propriu-zis. În text, tema vânătorii o constitue controlul asupra lupilor pentru a ucide căprioara. Pe vremuri, arta vânătorii reprezenta o modalitate de supraviețuire, aparent un stil de viață.

Spațialitatea

Satul de munte reprezintă un cadru izolat, respins de restul societății, "într-un ținut deluros, acoperit cu păduri feciorelnice, la poalele munților". Epitetul "păduri feciorelnice" are semnificatia de pădure virgina, adica o padure nestrăbătută de ființe umane, în care natura este "la ea acasa". Locuința Luparului este situată pe dealuri, într-un fel de  jumătate bojdeucă, jumătate peșteră scobită într-un mal argilos. Imaginea vizuală a locuinței Luparului accentuează conotația spațială. Luparul este caracterizat de locul fantastic în care acesta locuieste, un loc singuratic, pe un plai mioritic.

Locul incantației-întâlnirea cu lupii

Locul incantației este reprezentat de gurguiul care stăpânea văile. Acest loc este prezentat ca fiind un cadru liniștit, o pustietate geroasă în care lumina lunii confera acesteia o tenta fantastică si cuprinsă de mister: 'Lumina amețitoare a lunii, care făcea totul și mai fantastic, ne înbăia, ne izola, însingurându-ne parca și mai mult de lume."

Temporalitatea

 Timpul acțiunii imperfect arata implicarea afectivă a naratorului în acțiune. În povestirea în ramă se utilizează perfect compus pentru a se focaliza pe faptul ca naratorul este legat afectiv de ceea ce s-a întâmplat într-un trecut îndepărtat, pe timpul când magistratul de acum  era judecător de pace al unui ocol rural. Întâmplarea aceea a ramas fixată în memoria magistratului drept o întâmplare căreia abia mult mai târziu îi găsise rostul și îi înțelesese legăturile. 

Timpul acțiunii continuă cu o conotație diferită, noaptea Sfântului Andrei reprezentând prima ocazie în care naratorul are posibilitatea de a-l vedea pe Lupar in timp ce acesta își practica menirea moștenită încă din străbunici. Noaptea Sfântului Andrei nu a fost aleasă întâmplător de catre Lupar pentru a-l chema pe judecator sa asiste la ritualul său, aceasta fiind urmărită de o credință populară păgână care spune că în această noapte  dintre 29 și 30 noembrie viețile și casele oamenilor pot fi perturbate de creaturi demonice cum ar fi strigoii sau vârcolacii.

Caracterizarea Luparului

Luparul este un vrăjitor de lupi care se folosea de aceștia c să vâneze animalele padurii care erau protejate si vânarea lor era interzisă. Portretul fizic, din perspectiva naratorului, este realizat prin motivul interferentei regnurilor: "Era un batrân verde, uscat, înalt și ciolănos, posomorât, dar cu o privire arzătoare, părul des căzut pe frunte și mainile lățite, cu degete răschirate ca niște labe. Chipul măsliniu și prelung, spanatic, abia tarcuit pe sub falci de o zgardă de barbă rară si țepoasă, avea ceva tainic, trist si totodată vehement în el." O caracteristică ce îi atrage atenția naratorului, și tot odată cel care îl însoțește pe Lupar în noaptea Sfântului Andrei pentru a vedea cum comunică acesta cu lupii, este mirosul puternic specific unui solomonar , care este interpretat ca făcând parte din magia ritualului. Locul în care Luparul locuieste denotă simplitatea sa, care ascunde puterile sale magice.